Recepţia prezumată a lucrărilor în contractele de antrepriză

În cel mai recent număr al Revistei Curierul Judiciar (nr. 11/2018 apărut în luna martie 2019), indexată  în 3 baze de date internaţionale (CEEOL – Central and Eastern European Online Library, HeinOnline – Legal Research Database şi EBSCOhost) a fost publicat articolul meu cu tema Recepţia prezumată a lucrărilor în contractele de antrepriză.

Instituţia este o creaţie a noului Cod civil, fiind reglementată în cuprinsul art. 1862 al acestuia:

„(1) De îndată ce a primit comunicarea prin care antreprenorul îl înştiinţează că lucrarea este finalizată, beneficiarul are obligaţia ca, într-un termen rezonabil potrivit naturii lucrării şi uzanţelor din domeniu, să o verifice şi, dacă aceasta corespunde condiţiilor stabilite prin contract, să o recepţioneze, precum şi, atunci când este cazul, să o ridice. (2) Dacă, fără motive temeinice, beneficiarul nu se prezintă sau nu comunică neîntârziat antreprenorului rezultatul verificării, lucrarea se socoteşte recepţionată fără rezerve. (3) Beneficiarul care a recepţionat lucrarea fără rezerve nu mai are dreptul de a invoca viciile aparente ale lucrării sau lipsa aparentă a calităţilor convenite.”

Lucrarea analizează instituţia recepţiei prezumate a lucrărilor din perspectiva naturii juridice a acesteia, a condiţiilor în care operează şi a efectelor pe care le produce, abordând inclusiv problema compatibilităţii acestei instituţii cu situaţia specifică a lucrărilor de construcţii pentru a căror execuţie este necesară eliberarea unei autorizaţii de construire.

  1. Mecanism

Mecanismul recepţiei prezumate a lucrărilor se delimitează de cel al recepţiei tacite, în sensul de act juridic dedus pe cale de interpretare din comportamentul sugestiv şi neechivoc al unei persoane, respectiv din conduita beneficiarului lucrării care, deşi nu acceptă în mod expres să preia lucrarea şi riscurile aferente, adoptă o conduită sugestivă care nu lasă loc de dubiu în ce priveşte acceptarea lucrării. Recepţia tacită a lucrării este posibilă şi sub imperiul noului Cod civil, în considerarea dispoziţiilor art. 1240 alin. (2) ale acestuia („Voinţa poate fi manifestată şi printr-un comportament care, potrivit legii, convenţiei părţilor, practicilor statornicite între acestea sau uzanţelor, nu lasă nicio îndoială asupra intenţiei de a produce efectele juridice corespunzătoare”).

Ipoteza reglementată de art. 1862 din Codul civil se grefează pe ideea unei sancţiuni faţă de beneficiarul care rămâne în mod nejustificat în pasivitate în legătură cu preluarea lucrării, iar această sancţiune este construită sub forma unei prezumţii legale de acceptare a lucrării fără obiecţiuni.

2. Condiţii

Odată ce faptul vecin şi conex pe care se fundamentează prezumţia de recepţie este dovedit de antreprenor, acesta nu va mai fi ţinut sӑ probeze acceptarea lucrӑrii de către beneficiar, cu toate consecinţele care decurg dintr-o astfel de acceptare (i.e. transferul riscurilor lucrării, exigibilitatea preţului, etc.), întrucât legea prezumӑ cӑ aceasta a operat.

Acest fapt vecin şi conex constă în transmiterea unei notificӑri de către antreprenor beneficiarului privind finalizarea lucrӑrii, în vederea verificӑrii şi recepţionӑrii acesteia. Dacă beneficiarul rămâne în pasivitate, antreprenorul va fi scutit de sarcina probei în acest sens, fiind vorba de un fapt negativ, care strămută sarcina probei la beneficiar. Dacă răspunsul beneficiarului este tardiv, antreprenorul va trebui să demonstreze suplimentar că reacţia a survenit peste ceea ce reprezintă, în sensul legii, un termen rezonabil.

Beneficiarul trebuie să reacţioneze la notificarea antreprenorului într-un termen cât mai apropiat de momentul finalizӑrii lucrӑrii astfel încât trecerea timpului sӑ nu altereze lucrarea şi sӑ nu facӑ imposibilӑ evaluarea corectӑ a modului în care antreprenorul şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale. În acest sens se va ţine cont de complexitatea lucrӑrilor, de uzanţe ori de practicile statornicite între pӑrţi.

În cazul în care beneficiarul refuzӑ sӑ accepte lucrarea, antreprenorul nu mai poate recurge la remediul prevӑzut de art. 1862 alin. (2) din Codul Civil, având la îndemânӑ eventual calea unei acţiuni în realizare pentru obligarea beneficiarului la preluarea lucrării.

Potrivit opiniei detaliate în materialul publicat, în configuraţia faptului vecin şi conex al acestei prezumţii care trebuie probat intră şi finalizarea corespunzătoare a lucrării de către antreprenor. Mai precis, legea nu prezumă executarea corespunzătoare a lucrării, ci doar acceptarea fără rezerve a acesteia de către beneficiar, pentru că lipsa promptă de reacţie a beneficiarului la notificarea antreprenorului nu îl poate decădea pe acesta tocmai din dreptul de a obţine executarea contractului.

Antreprenorul trebuie să probeze (d.e. printr-o expertiză tehincă) că lucrarea este completă şi poate fi utilizată potrivit destinaţiei sale, astfel cum a fost stabilită de părţi, chiar dacă la momentul convocării beneficiarului la recepţie aceasta ar prezenta anumite neconformităţi. Astfel de neconformităţi nu pot fi însă esenţiale, respectiv nu pot face imposibilă utilizarea lucrării potrivit destinaţiei stabilite de părţi.

Dacӑ, dimpotrivă, lucrarea prezintӑ defecţiuni semnificative, condiţiile operării prezumţiei de recepţie nu sunt îndeplinite, iar beneficiarul îi va putea opune cu succes excepţia de neexecutare a contractului antreprenorului care se prevaleazӑ cu rea-credinţӑ de aceasta.

3. Efecte

Din punct de vedere al efectelor mecanismului recepţiei prezumate, remedierea acelor defecţiuni aparente şi neesenţiale care, în mod obişnuit ar trebui să poată fi observate la recepţie, nu va mai cădea în sarcina antreprenorului, ci va fi suportată de beneficiar, ca o sancţiune pentru pasivitatea sa.

Antreprenorul care se prevalează cu succes de prezumţia de recepţie va continua să răspundă faţă de beneficiar pentru viciile ascunse ale lucrării, respectiv pentru acele deficienţe ale lucrӑrii care nu ar fi putut fi observate de beneficiar fără asistenţă de specialitate dacӑ acesta ar fi procedat efectiv la verificarea lucrӑrii.

Tot ca efect al recepţiei prezumate, operează transferul riscului lucrӑrii de la antreprenor la beneficiar, beneficiarul fiind ţinut sӑ plӑteascӑ preţul lucrӑrii chiar dacӑ aceasta piere ori se degradeazӑ fortuit după data la care se prezumă că a operat recepţia.

Pragmatic, cel mai important efect al recepţiei prezumate pentru antreprenor îl constituie exigibilitatea preţului lucrării, sau, dupӑ caz, a tranşei aferente din preţ.

În funcţie de momentul la care se prezumӑ cӑ recepţia a avut loc, se va calcula şi termenul de prescripţie pentru acţiunea în rӑspunderea antreprenorului pentru vicii ascunse. Potrivit art. 2531 alin. (1) lit. b) din Codul Civil, în cazul antreprizei de lucrări de construcţie, termenul de prescripţie a dreptului la acţiune pentru vicii ascunse începe să curgă, de la data recepţiei finale. Referitor la sintagma „recepţie finalӑ”, aceasta nu poate avea decât sensul de recepţie la finalizarea lucrării, sens independent de cel al recepţiei finale din materia antreprizei de lucrări de construcţie (importat din Regulament) care are loc la sfârşitul perioadei de garanţie.

4. Recepţia prezumată în materia antreprizei pentru lucrări de construcţii

Reprezintă lucrări de construcţii acele lucrӑri care, potrivit legii, necesitӑ eliberarea unei autorizaţii de construire, iar potrivit art. 1878 din Codul civil, recepţia acestor categorii de lucrări are loc în două etape: la terminarea lucrării (pe care Codul civil o califică drept provizorie) urmată de recepţia finală, efectuându-se nu potrivit dispoziţiilor comune din Codul civil, ci în condiţiile legii speciale.

Recepţia la terminarea lucrărilor se desfăşoară conform procedurii specifice stabilite prin Regulamentul de recepţie a lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente acestora aprobat prin Hotӑrârea Guvernului nr. 273/1994 şi modificat prin Hotӑrârea Guvernului nr. 343/2017 („Regulamentul”), în prezenţa reprezentanţilor autorităţii publice locale şi ai altor autorităţi, în funcţie de complexitatea şi natura lucrărilor (d.e. reprezentanţi partea Inspectoratului de Stat în Construcţii, a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, a direcţiei judeţene ori a Mun. Bucureşti pentru cultură, etc.).

Cel care organizează formalităţile de recepţie este investitorul, după ce este notificat de cӑtre executant cu privire la finalizarea lucrӑrilor, acesta stabilind data, ora şi locul la care se întruneşte şi îşi începe activitatea comisia de recepţie la terminarea lucrărilor şi solicitând autorităţilor să îşi desemneze reprezentanţii în comisia de recepţie la terminarea lucrărilor.

Dacă investitorul nu convoacă comisia de recepţie nici după a doua solicitare în acest sens a antreprenorului, Regulamentul îl protejează pe executant de pasivitatea investitorului acordându-i posibilitatea de a-l obliga pe investitor la daune-interese precum şi prerogativa de a convoca el însuşi comisia de recepţie.

Regulamentul impune aşadar ca recepţia lucrărilor de construcţii să fie întotdeauna expresă, cu participarea atât a beneficiarului/ investitorului cât şi a autorităţilor, fiind exclus mecanismul recepţiei prezumate din dreptul comun, dat fiind interesul public legat de calitatea în construcţii ocrotit prin Regulament.

Procedura reglementată de Regulament este obligatorie pentru recepţia întregii lucrări de construcţie ce face obiectul autorizaţiei de construire.

În cazul unor părţi din construcţie care sunt distincte/ independente din punct de vedere fizic şi funcţional, aplicarea procedurii speciale de recepţie la terminarea lucrărilor stabilită de Regulament este lăsată la latitudinea părţilor care, dacă nu stabilesc expres ca recepţia să se desfăşoare potrivit Regulamentului, vor urma calea dreptului comun, deci se vor supune inclusiv exigenţelor art. 1862 din Codul civil privind recepţia prezumată.

Totodată, procedura de recepţie prevăzută de Regulament nu se aplică nici în cazul efectuării unor recepţii parţiale (distincte de recepţiile la terminarea lucrărilor pentru secţiuni independente din lucrare), care se desfăşoară între investitor şi executant, fără participarea autorităţilor, cu aceeaşi consecinţă că dispoziţiile art. 1862, vor fi aplicabile, executantul putându-se prevala cu succes de prezumţia de recepţie în cazul în care, la finalizarea părţii din lucrare prevăzute de contract, investitorul nu dă curs invitaţiei sale la recepţie sau nu reacţionează într-un termen rezonabil.

Sumarul a fost publicat la data de 26.03.2019 pe juridice.ro, putând fi accesat şi aici:

https://www.juridice.ro/633299/receptia-prezumata-a-lucrarilor-in-contractele-de-antrepriza.html

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *