Prescripția sancțiunilor contravenționale pentru executarea nelegală a lucrărilor de construcție. Inceputul termenului de prescripție

Referitor la prescriptia răspunderii contravenționale pentru executarea de lucrări de construire cu încălcarea prevederilor Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii („Legea nr. 50/1991”), în practica instanţelor judecătoreşti nu există unanimitate în legătură cu momentul de la care termenul de prescripţie începe să curgă, conturându-se două opinii divergente.

  • Opinia 1: termenul curge de la recepție

Unele instanţe (d.e. Tribunalul Prahova – Decizia nr. 1294 din 29.09.2011)  consideră că, în lipsa procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nici termenul de prescripţie a răspunderii contravenţionale nu începe să curgă, întrucât Legea nr. 50/1991 prevede că acesta curge de la „data săvârşirii faptei”, respectiv – în opinia acestor instanţe – data terminării lucrărilor de construcţie, „situaţie însă ce nu se reduce la faptul material al încetării actelor de construire, ci presupune şi recepţia lucrărilor de construire”.

Această concluzie (criticabilă din punctul nostru de vedere) rezultă din coroborarea art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991:“Construcţiile executate fără autorizaţie de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia, precum şi cele care nu au efectuată recepţia la terminarea lucrărilor, potrivit legii, nu se consideră finalizate”,

cu prevederile art. 31 din Legea nr. 50/1991:“Dreptul de a constata contravenţiile şi de a aplica amenzile prevăzute la art. 26 se prescrie în termen de 3 ani de la data săvârşirii faptei.”

şi cu prevederile art. 13 alin. (2) din Ordonanta 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor: “În cazul contravenţiilor continue, termenul prevăzut la alin. (1) curge de la data încetării săvârşirii faptei. Contravenţia este continuă în situaţia în care încălcarea obligaţiei legale durează în timp.”

Cu alte cuvinte, în această opinie se pune un semn de egalitate între finalizarea construcției şi finalizarea construirii (i.e. încetarea executării lucrărilor de construire), deşi cele două momente sunt distincte: pot exista situații în care are loc recepția la terminarea lucrărilor deşi nu toate lucrările de construire au fost executate (d.e. se mai pot executa lucrări de importanță redusă care nu împiedică recepția), la fel cum în alte cazuri este posibil ca recepția să aibă loc ulterior finalizării efective a lucrărilor de construire.

De altfel, scopul art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 invocat ca argument principal în susținerea acestei prime opinii este cu totul altul decât acela de a marca momentul finalizării construcției, fiind mai degrabă unul sancționatoriu întrucât, calificând-o drept nefinalizată, textul împiedică înscrierea construcției nelegal executate în cartea funciară excluzând-o din circuitul civil.

  • Opinia 2: termenul curge de la data finalizării efective a lucrărilor de construire

Alte instanţe (d.e. Tribunalul București – Decizia nr. 1284/02.03.2016; Curtea de Apel Cluj Napoca – Decizia pronunţată la data de 25.02.2010 în recurs împotriva Deciziei Tribunalului Cluj nr. 644/A din 25.11.2009), la a căror opinie ne raliem, apreciaza ca termenul începe să curgă de la data finalizării materiale a lucrării. Această interpretare este din punctul nostru de vedere compatibila atât cu art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 cât şi cu art. 13 alin. (2) din Ordonanta 2/2001.

A admite contrariul ar însemna a transforma răspunderea contravențională (în majoritatea covârşitoare a cazurilor) într-o instituție imprescriptibilă pentru că, în lipsa autorizației de construire, nu se poate încheia procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, deci nici lucrările nu se vor putea considera finalizate, astfel încât termenul de prescripție nu poate începe să curgă.

Deşi preferabilă în raport cu prima, nici această opinie nu este la adăpost de critici mai ales din perspectiva dificultăților de stabilire/ probare de către autoritatea de control care aplică sancțiunea contravențională a datei la care s-au finalizat lucrările de construire, atunci lucrările de construire nelegale se execută la adăpost de ochii autorităților.

Luând exemplul frecvent întâlnit în practică al proprietarului unei construcții care execută lucrări de amenajare în interior fără autorizație de construire, în cheia acestei a doua interpretări, concluzia la care se ajunge în mod inevitabil este că, cu puțină discreție la momentul executării lucrărilor, executantul şi/ sau beneficiarul lucrării poate eluda relativ uşor sancțiunile prevăzute de Legea 50/1991. Aceasta întrucât autorității de control îi va fi dificil să determine data la care a fost săvârşit ultimul act de executare a lucrărilor, în lipsa unor probe concludente, cum ar putea fi reclamații ale vecinilor, înregistrări video, constatări personale ale agentului constatator, etc.

Dacă data ultimului act de executare a lucrărilor de construcție nu poate fi determinată, prezumția de nevinovăție aplicabilă şi în domeniul dreptului administrativ ar trebui să îl salveze pe executant şi/ sau beneficiar de la aplicarea sancțiunilor contravenționale, respectiv atât a sancțiunii principale a amenzii cât şi a măsurilor complementare care se dispun doar împreună cu amenda (i.e. încadrarea lucrărilor în prevederile autorizaţiei sau, după caz, desfiinţarea lucrărilor executate fără autorizaţie de construire sau cu încălcarea autorizaţiei de construire).

Alte articole pe aceeași temă

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *