Referitor la necesitatea obținerii unei noi autorizații de construire când intervin modificări de temă pe parcursul executării lucrărilor (înainte de expirarea termenului de valabilitate și de execuție a lucrărilor din autorizația inițială), Legea nr. 50/1991 și Norma Metodologică de aplicare a acesteia reglementează 3 posibile scenarii:
- Scenariul în care este obligatorie reluarea în integralitate a procedurii de autorizare, inclusiv reobținerea tuturor avizelor de la autoritățile competente (posibil și a unor noi avize, în funcție de modificările de proiect)
Se încadrează în acest scenariu modificările de temă și de soluții tehnice din documentația tehnică care depășesc limitele avizelor și acordurilor obținute pentru autorizația de construire inițială (inclusiv ale avizului de mediu).
Aceasta este regula în materie (conform art. 54 alin. 1 din Norma Metodologică de aplicare a Legii nr. 50/1991), în sensul că de fiecare dată când nu se întrunesc condițiile pentru aplicarea excepțiilor de la pct. 2 și 3 de mai jos, va fi necesară reluarea procedurii de autorizare în integralitate.
- Scenariul în care este obligatorie obținerea unei noi autorizații de construire, fără a fi însă obligatorie reluarea procedurii de avizare (i.e. se menține valabilitatea avizelor inițiale)
Potrivit art. 7 alin. (15) și (151) din Legea nr. 50/1991, atunci când, după începerea lucrărilor, survin modificări de temă (i.e. schimbări care vizează, după caz, funcțiunile și/sau capacitățile funcționale caracteristice, indicatorii tehnico-economici aprobați, soluțiile spațiale și/sau de amplasament ori alte asemenea cerințe specifice investiției, cu efecte asupra documentației tehnice – D.T. care a fundamentat emiterea autorizației inițiale), autoritatea locală poate decide emiterea unei noi autorizații de construire, dacă lucrările corespunzătoare modificărilor de temă se înscriu în limitele avizelor și acordurilor obținute pentru autorizația de construire inițială (inclusiv ale avizului de mediu).
Această posibilitate este lăsată de legiuitor (conform art. 7 alin. 152 din Legea nr. 50/1991) la latitudinea autorității locale, care va verifica modul în care noile lucrări propuse se încadrează în limitele avizelor inițiale, prin intermediul structurilor de specialitate, verificatorilor de proiecte atestați și cu participarea reprezentanților instituțiilor avizatoare.
- Scenariul în care, după începerea lucrărilor, se aduc modificări soluțiilor tehnice pe bază de dispoziție de șantier, fără a fi necesară obținerea unei autorizații de construire
Această posibilitate este reglementată de art. 67 alin. (2) din Norma Metodologică de aplicare a Legii nr. 50/1991 și se aplică în privința modificărilor locale ale soluțiilor tehnice din documentația tehnică dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiții:
- nu se modifică funcțiunea consemnată în autorizația inițială;
- se asigură respectarea prevederilor avizelor anexe la autorizația inițială;
- se asigură respectarea prevederilor Codului civil;
- nu se modifică condițiile de amplasament (regim de înălțime, POT, CUT, aliniament, distanțele minime față de limitele proprietății, ori aspectul construcției);
- nu sunt periclitate rezistența și stabilitatea clădirilor învecinate;
- se asigură respectarea prevederilor reglementărilor tehnice în domeniul securității la incendiu.
- se asigură economia de energie.
Modificarea soluției tehnice fără autorizație se face pe bază de dispoziție de șantier dată de proiectantul lucrărilor și verificată de către un verificator de proiecte atestat în condițiile legii, precum și cu acordul scris al beneficiarului/investitorului/ administratorului/managerului de proiect.